YouTube lansează o serie de funcționalități care concurează cu instrumentele disponibile în Instagram pentru a convinge creatorii de conținut

În contextul în care acum aproximativ o săptămână Instagram a lansat IGTV și noi instrumente în platformă, YouTube anunță, de asemenea, o serie de noutăți. Printre acestea se numără funcționalități ca Merchandise, Channel Memberships, Premieres sau colaborări dintre brand-uri și influencers prin FameBit. Creatorii de conținut și brand-urile au la dispoziție o serie de funcții și instrumente noi astfel încât să poată selecta cea mai bună opțiune pentru promovarea serviciilor sau a produselor oferite.

YouTube este platforma pe care cei mai mulți influenceri o utilizează pentru a promova conținutul pe care îl dezvoltă, alături de Instagram. Tendințele arată că implementarea campaniilor cu influenceri poate fi un element cheie în strategiile de marketing online ale brand-urilor iar noutățile lansate de YouTube facilitează crearea unor comunități engaged și permite creatorilor de conținut să monetizeze.

Conform statisticilor, colaborarea dintre brand-uri sau advertiseri cu creatorii de conținut permite celor din urmă să-și dezvolte business-uri și să creeze o economie în această direcție. Astfel, la nivel global, YouTube declară că numărul creatorilor de conținut care au încasări de zeci de mii de dolari a crescut cu 35% iar numărul celor care au încasări de sute de mii a crescut cu 40%.

În ceea ce privește impactul asupra brand-urilor și asupra influencerilor, aceștia au acum opțiunea de a integra link-uri către marketplace-urile Teespring de unde utilizatorii pot achiziționa produsele promovate afișate sub videclipurile încărcate (funcționalitate disponibilă momentan doar în SUA) sau link-uri către platforme de crowdfunding pentru a promova cauzele pe care le susțin. Această posibilitate susține în mod semnificativ monetizarea directă a conținutului promovat.

O noutate surprinzătoare lansată de YouTube este reprezentată de facilitarea unor parteneriate unice între brand-uri și vloggeri prin platforma FameBit, cumpărată de YouTube acum câțiva ani. După apariția agențiilor de influencers, YouTube devine activ și pe această piață încercând să ușureze accesul brand-urilor la creatorii de conținut.

Noutățile lansate de YouTube democratizează accesul la vloggeri, acesti noi key opinion leaders din online. Asa cum Google și Facebook au dezvoltat o serie de funcționalități și instrumente care să democratizeze achiziția de media, care în prezent este implementată și de business-urile mici și medii prin instrumentele puse la dispoziție de marii jucători, YouTube și Instagram se concentrează pe facilitarea accesului la creatori de conținut și influencers.

Estimez că, pe lângă impactul asupra brand-urilor, YouTube lansează instrumente care ocupă o porțiune tot mai mare din industria clasică de entertainment, în principal impactând posturile. Conform statisticilor, în SUA, cei mai importanți furnizori de cablu TV au pierdut aproximativ 410.000 de abonați doar în primul trimestru al anului 2017 în timp ce aproximativ 2/3 dintre locuitorii Statelor Unite au internet acasă și un sfert dintre aceștia declară că se află aproape constant online.

Această tendință nu este încă vizibilă în România la același nivel – Consumer Barometer arată că 69% dintre oameni utilizează internetul în scopuri personale, procent care se află în creștere, în timp ce Indicele consumului de TV din România din 2017 arată că 94% dintre românii din eșantionul analizat se uită zilnic la televizor, cu 2% mai puțin decât în anul precedent.

Articole Recomandate