Conferința F8 2019: Impactul schimbărilor anunțate de Facebook asupra brandurilor

În contextul în care Facebook face demersuri pentru a deveni un mediu sigur și protejat în care utilizatorii să poată interacționa în comunități restrânse, cu prieteni apropiați, într-un mod securizat, Mark Zuckerberg a anunțat la conferința F8 2019 schimbări majore de design și funcționalități pentru platformele și aplicațiile companiei.

Aplicația de Messenger:

La nivelul aplicației de Messenger, Facebook se va concentra cu preponderență pe o nouă arhitectură care va miza pe comunicarea utilizatorilor cu Close Friends și cu membrii apropiați ai familiei. Aplicația va integra un spațiu dedicat similar unui News Feed în care utilizatorii vor descoperi Stories ale utilizatorilor apropiați, vor putea descoperi videos pe care le vor putea urmări împreună cu prietenii.

În plus, aplicația de Desktop care urmează să fie lansată, va permite video calls și colaborarea pe proiecte și task-uri. Comunicarea utilizatorilor cu brand-urile prin intermediul Messenger-ului va fi tot mai mult optimizată prin lansarea unor noi template-uri de reclamă care vor trimite utilizatorii către un Q&A într-o căsuță de chat sau printr-o nouă funcționalitate prin care utilizatorii vor putea face programări prin intermediul aplicației.

Aplicația de WhatsApp:

Aplicația de WhatsApp va facilita tot mai mult conversațiile dintre utilizatori și branduri, iar companiile vor avea posibilitatea să-și expună produsele și serviciile prin intermediul unor cataloage de business integrate în căsuțele de chat cu audiențele acestora.

Aplicația de Facebook:

Aplicația de Facebook vine cu un redesign major care va pune accent pe comunități și pe cele mai utilizate funcționalități. Astfel, tab-ul de Groups va facilita descoperirea celor relevante pentru utilizatori, cu un feed personalizat al activității tuturor grupurilor în care aceștia sunt membri, cu noi funcții în funcție de specificul comunității (ex: întrebări anonimizate în Health Groups, template de Job Description în grupuri dedicate, posibilitatea de a plasa o comandă în timpul urmăririi unui Facebook Live în grupuri de Buying & Selling).

Facebook testează și funcționalități concurențiale pentru Tinder, iar utilizatorii vor avea posibilitatea de a descoperi match-uri în comunitățile în care sunt activi, având totodată la dispoziție o funcție numită „Secret Crush”, prin care vor putea selecta până la 9 utilizatori din lista extinsă de prieteni.

Compania va oferi și funcții care facilitează crearea de noi prieteni și de relaționare în comunitățile în care utilizatorii sunt activi, iar tab-ul de Events va fi optimizat, oferind recomandări, listări ale evenimentelor din proximitate, business-uri locale și posibilitatea ca oamenii să își facă planuri în comun. 

Aplicația de Instagram:

În ceea ce privește aplicația de Instagram, Facebook lansează o funcție de shop pentru conturile de influencers, opțiunea de fundraising pentru ONG-uri și cauze sociale (sticker de donații în Stories) disponibilă inițial doar în SUA și un nou design al camerei, cu instrumente noi și actualizate.

Prin toate schimbările și noutățile anunțate la conferința F8 2019, Facebook își propune să aducă în față tot mai mult interacțiunile semnificative pentru utilizatori, într-un mediu tot mai bine protejat și securizat, astfel încât să devină sursa principală pentru toate activitățile online ale acestora, de la știri, la comunicare cu prietenii sau cu familia, la interacțiunea cu brand-urile și chiar descoperirea unui match pentru o relație romantică.

În acest context, brandurile vor genera tot mai puțin reach organic și vor fi nevoite să gândească strategii eficiente, relevante, mesaje și campanii inovatoare care să adreseze în mod explicit tensiunile identificate în rândurile publicurilor țintă, investind totodată bugete de promovare pentru amplificarea activităților propuse.